„Noi, intelectualii din PSD…”
Chiar așa: „Văd că este o luptă pentru putere în PSD (…), cred că grupul nostru de oameni intelectuali ne vom întâlni și vom lua o decizie în interiorul partidului nostru, ca să ne constituim ca și grup și sigur, să ne anunțăm candidaturile și cu susținerile și pentru candidatura la președinția partidului și ce va urma mai departe (…). Eu, dacă candidez, voi candida pentru funcția de vicepreședinte. Noi suntem oameni vechi în PSD, din păcate pentru unii sau pentru alții suntem intelectuali, nu avem facultăți făcute nici la SRI, nici nu provenim din tot felul de meserii, de genul vânzători de cârnați, tractoriști, șoferi și atunci încercarea de a se prelua puterea de anumiți indivizi din partid sau încercând să se impună în partid cred că e o mare greșeală”.
Declarația citată a fost făcută de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, zis și „Mitralieră”, la Radio France International. „Noi, intelectualii din PSD”, vasăzică… Departe de mine gândul să contest prezența intelectualilor în acest partid condus până deunăzi de Liviu Dragnea și în prezent, interimar, de Viorica Dăncilă. Alți doi intelectuali, cum ar veni, deși dl. intelectual Mitralieră ar putea avea obiecții la cel de-al doilea nume, tocmai din cauza „luptei pentru putere”…
Să enumăr din isprăvile și afirmațiile de intelectual ale d-lui Rădulescu? Mă tem că n-aș isprăvi în timp util acest articol și m-aș întinde cu el mult prea mult. Iată, totuși, câteva exemple:
– a fost condamnat definitiv la un an și șase luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită și efectuarea de operațiuni comerciale incompatibile cu funcția;
– a fost inițiator al unor inițiative legislative în favoarea celor care comit acte de corupție și alte ilegalități (prag de 200.000 de euro sub care să nu se pedepsească abuzul în serviciu, nepedepsirea infracțiunilor de acest fel comise pentru altul, nepedepsirea folosirii abuzive a funcției în scop sexual, scăparea de închisoare a condamnaților pentru evaziune fiscală dacă achită prejudiciul plus 20%);
– proferarea de amenințări violente la adresa celor care au protestat împotriva guvernanților (inclusiv cu folosirea mitralierei, de unde i se și trage porecla, îndemnul de a se folosi împotriva lor tunurile cu apă și afirmația potrivit căreia „venim un million și vă călcăm în picioare”);
– după înfrîngerea PSD la europarlamentare și referendum a cerut medicilor și altor bugetari cărora li s-au mărit salariile să dea banii înapoi sau să plece din țară.
Păi, zic eu, astea sunt fapte și vorbe de haimana sadea, de mardeiaș de cartier, nu de intelectual! Simplul fapt că ai absolvit o facultate nu te face automat intelectual. Și nici faptul că ai citit o sumă de cărți. Și nici acela că lucrezi cu intelectul. Oricine lucrează și cu intelectul: olarul, stuparul, tâmplarul, zidarul etc. Pentru a fi cu adevărat intelectual, adică aristocrat al gândirii, ai nevoie de un înalt nivel cultural și/sau științific, dar și de cinste, de moralitate în general. E nevoie de anvergură spirituală, de creativitate, de capacitate de analiză și sinteză, de stil („intelectual fără stil nu există”, spunea cineva). Și încă ceva: cum scria Andrei Pleșu, „un intelectual autentic nu se recomandă niciodată pe sine ca intelectual”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.