Braşov. 2.174 de tranzacţii imobiliare au fost înregistrate în judeţ în luna aprilie
În judeţul Braşov, în luna aprilie 2019, au fost înregistrate 2.174 de tranzacţii imobiliare, arată datele publicate recent de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Totodată, au fost consemnate şi 1.048 de ipoteci la nivelul judeţului Braşov.
„În luna aprilie 2019, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 40.811 de imobile, cu 3.755 mai puține față de luna martie 2019. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna aprilie a acestui an este cu 3.295 mai mic față de perioada similară a anului trecut”, subliniază ANCPI.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în București (7.012), Ilfov (3.336) şi Timiș (2.499). Județele cu cele mai puține imobile vândute au fost Gorj (254), Sălaj (235) și Olt (108).
„Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna aprilie 2019, a fost de 24.284, cu 2.150 mai mare față de luna aprilie 2018. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 6.117, Ilfov – 1.873, Timiș – 1.236. La polul opus, se află județele Giurgiu, Harghita – 102; Gorj, Sălaj – 69; Covasna – 54”, menţionează ANCPI.
Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în luna aprilie 2019 sunt Timiș (744), Teleorman (443) şi Bihor (434).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.