Simona Halep va continua colaborarea cu antrenorul Daniel Dobre
Revenită în țară, Simona Halep s-a declarat mulțumită de rezultatul pe care l-a obținut la French Open, unde s-a prezentat din postura de campioană en-titre. Halep a anunțat că va continua cu Daniel Dobre antrenor.
„A fost o plăcere să fiu în această poziție (n.r – să-și apere titlul), poate se va mai repeta. Da. (n.r. continui cu Daniel Dobre). Sunt foarte pozitivă și mă bucur că pot să joc tenis în continuare. Nu a fost o dezamăgire, cred că e un rezultat foarte bun. Nu contează ce spun alții… Nu stiu cine spune, însă dacă nu spun eu înseamnă că nu este adevărat. Iar când se va întâmpla o schimbare, va voi anunța. Daniel Dobre va rămâne alături de mine”, a spus Simona Halep, la revenirea în țară, pe aeroport. Românca se va afla, de luni, pe locul opt în ierarhia mondială. Ea a pierdut 1.570 de puncte.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.