BRAȘOV. Patru localităţi din judeţ vor primi apă de la cisternă
Patru localităţi din judeţul Braşov, respectiv Racoş, Mateiaş, Dopca şi Bogata Olteană au rămas fără apă potabilă în sistem centralizat, de marţi 4 iunie 2019, ora 15.00, a anunţat ieri Compania Apa Braşov. Mai exact, din cauza cantităţilor mari de precipitaţii căzute în ultima vreme, Uzina de apă de la Bogata nu a mai putut trata apa pentru aceste localităţi şi, ca urmare, a fost oprită în 4 iunie.
„De marţi, 4 iunie în 6 iunie, alimentarea cu apă s-a realizat din rezervoarele de înmagazinare. În aceste două zile, cantitatea de apă din rezervoare a scăzut până la nivelul rezervei strategice, care nu poate fi utilizată decât în caz de incendiu”, a anunţat conducerea companiei.
Pentru a asigura alimentarea cu apă a locuitorilor din localităţile afectate, reprezentanţii operatorului regional de apă au anunţat că „vom pune la dispoziţie o cisternă de apă potabilă care va ajunge la Rupea, după ora 10.00. Aceasta va deservi cetăţenii din zonă după un program care va fi stabilit împreună cu autorităţile locale”.
Conform estimărilor Companiei Apa, Uzina de apă de la Bogata îşi va relua activitatea sâmbătă, în condiţiile în care cantitatea de precipitaţii se va diminua şi se vor micşora scurgerile de apă de pe versanţii din amontele barajului Dopca.
„Ne cerem scuze pentru această situaţie şi îi asigurăm pe locuitorii din aceste patru localităţi că facem toate eforturile pentru ca alimentarea cu apă în sistem centralizat să fie reluată cât mai repede”, au precizat reprezentanții Companiei Apa.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.