Un infirmier german a fost găsit vinovat de uciderea a 85 de pacienţi
Un infirmier german a fost declarat vinovat, joi, de comiterea a 85 de crime şi a primit cea mai grea sentinţă prevăzută de Codul Penal al Republicii Federale Germane, condamnare la închisoare pe viaţă. Crimele comise de Niels Högel, în vârstă de 42 de ani, „depăşesc raţiunea şi toate limitele cunoscute“, a declarat preşedintele Tribunalului din Oldenburg, citat de AFP. Högel a fost recunoscut vinovat de uciderea a 85 de pacienţi cu vârste cuprinse între 34 şi 95 de ani în perioada 2000-2005. Poliţia suspectează că el a comis în realitate până la 200 de crime, dar unele dintre ele nu vor fi elucidate niciodată, vcitimele fiind incinerate.
„Vreau să prezint scuze sincere pe lângă fiecare în parte pentru tot răul pe care l-am făcut în toţi aceşti ani“, a declarat infirmierul miercuri. El a dat asigurări că are parte „zi şi noapte“ de „ruşine“ şi „remuşcări“. Peste 130 de exhumări au fost necesare în dosarul Högel. Acesta făcea injecţii în scopul de a provoca o criză cardiacă şi de a-i reanima apoi pe pacienţi, adesea fără succes. Victimele sale au fost alese la întâmplare. Niels Högel a recunoscut comiterea a 43 de crime, negându-le pe celelalte. Potrivit psihiatrului Max Steller, el suferă de o „tulburare de personalitate narcisistă“.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.