Sport
BRAȘOV. Patru amicale tari pentru Colțea 1920. FCSB și Viitorul printre adversare
După meciul din ultima etapă a Ligii 4, cu ACSM Codlea, programat miercuri, fotbaliștii de la Colțea 1920 Brașov nu vor intra în vacanță.
Formația pregătită de Liviu Nicolae va avea parte în această lună de patru amicale tari. Pe 18 iunie, brașovenii se vor duela cu Astra Giurgiu. Apoi, pe 20 iunie va fi
un test cu Academia Skill Factor din Hoffenheim. Pe 22 iunie, Colțea se va confrunta cu FCSB, ultimul test fiind cu FC Viitorul.
„Ne vom pregăti foarte bine și dorim să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor oaspeților noștri. O să le cer jucătorilor să dăm tot ce putem în fiecare meci și la final lumea fotbalului să tragă doar concluzii pozitive despre noi”, a menționat tehnicianul Liviu Nicolae.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.