112

Braşovean arestat preventiv pentru violenţă în familie şi rele tratamente aplicate minorului, după ce şi-ar fi bătut crunt băieţelul

 

Un braşovean a fost arestat preventiv, ieri, la decizia Judecătoriei Braşov, fiind acuzat de violenţă în familie şi rele tratamente aplicate minorului, după ce şi-ar fi agresat fiul în vârstă de 7 ani.

Bărbatul a fost propus spre arestare preventivă de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, iar instanţa a admis cererea, dispunând arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 30 de zile, respectiv până pe 28 iunie, inclusiv. Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare, caz în care dosarul va ajunge la instanţa superioară.

Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Braşov au fost sesizaţi, în urmă cu două zile, de directorul şcolii unde învaţă micuţul cu privire la posibilul caz de agresiune.

„Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 28 mai a.c., în jurul orelor 19.30, un bărbat în vârstă de 32 ani din municipiul Brașov, l-ar fi agresat fizic pe fiul său minor, în vârstă de 7 ani, lovindu-l cu un obiect contondent, în zona capului și a corpului, provocându-i mai multe leziuni. Ca primă măsură de protecție și până la clarificarea situației de fapt, minorul a fost introdus într-un centru de plasament”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan.

De asemenea, suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ieri a fost arestat preventiv. Cercetările în caz continuă.

Conform unor surse, bărbatul l-ar fi bătut pe băieţel, pentru că acesta nu s-ar fi putut ţine până la toaletă şi ar fi urinat pe un covor, la întoarcerea de la şcoală, precum şi pentru că tatăl l-ar fi bănuit că a furat o sticlă cu apă de la un coleg.

foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button