Economic

Anunț finalizare proiect „Investiții pentru diversificarea activității SC TOP METROLOGY SRL”

 

Proiectul „Investiții pentru diversificarea activității SC TOP METROLOGY SRL”, cod MySMIS 110859, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, a fost implementat de către SC TOP METROLOGY SRL și are o valoare totală de 7.899.011,65, din care 4.517.010,65 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă.

Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, Organism Intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Centru. Proiectul s-a derulat în perioada 01.03.2017 – 31.05.2019.

Obiectivul general al proiectului a constat în diversificarea activității SC TOP METROLOGY SRL, în vederea intrării pe o nouă piață, prin înființarea unei secții de producție.

Rezultatele proiectului:

– Au fost achiziționate și puse în funcțiune 5 echipamente (2 centre de prelucrare în 4 axe, 1 centru de prelucrare în 5 axe, un echipament de măsurat roți dințate și un echipament de măsură contur și rugozitate) și un soft CAD-CAM

– A fost achiziționat și pus în funcțiune un panou solar pentru prepararea apei calde.

– Au fost schimbate 5 corpuri de iluminat

– Au fost implementate sistemele ISO 14001 și ISO 9001

– A fost obținută Certificare ISO 2768 MK

La nivelul comunității locale, proiectul are un impact pozitiv prin crearea de locuri noi de muncă, iar la nivelul regiunii, proiectul contribuie la creșterea competitivității.

 

Date de contact beneficiar – SC TOP METROLOGY SRL:

București, Aleea Politehnicii, nr. 2, bloc 5A, scara 2, et. 9, ap. 82 (sediul social)

Oraș Codlea, strada Hălchiului, nr. 15, județul Brașov (locația de implementare)

Telefon: 0746608707, e-mail: office@topmetrology.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button