112

BRAȘOV. Accident cu o victimă și patru mașini avariate, pe Bulevardul Alexandru Vlahuță

 

O persoană a fost rănită, iar patru autoturisme au fost avariate, ieri noapte, în zona Bulevardului Alexandru Vlahuță din municipiul Brașov, în urma unui eveniment rutier provocat de un șofer care s-ar fi urcat băut la volan.

„În jurul orei 00.30, un bărbat în vârstă de 29 ani, din municipiul Brașov, care a condus un autoturism pe strada Brândușelor din municipiul Brașov, la intersecția cu bulevardul Alexandru Vlahuță, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe spațiul verde, apoi a revenit pe partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, care circula pe bulevardul Alexandru Vlahuță, dinspre bulevardul Saturn, pe care l-a proiectat în două autoturisme parcate”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan. În urma accidentului, o persoană a fost rănită, aceasta fiind transportată la spital.

La verificarea cu etilotestul a șoferului care a provocat accidentul, rezultatul a fost 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecință, bărbatul a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal.

Pe de altă parte, aseară, un bărbat de 37 de ani, din Bod, a fost prins șofând fără permis, pe raza localității de domiciliu. De asemenea, la verificarea cu etilotestul a rezultat că avea 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button