Chelsea Manning, trimisă din nou în închisoare
Un judecător federal a dispus joi trimiterea după gratii a fostei analiste militare americane Chelsea Manning pentru „ultraj la adresa justiţiei”, deoarece a refuzat să răspundă la întrebările privind fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Această figură simbolică pentru persoanele transgender a fost încarcerată la finalul unei audieri în faţa unei instanţe din Alexandria, în apropiere de Washington”, a declarat Andrew Stepanian, purtător de cuvânt al apărătorilor ei.
Judecătorul Anthony Trenga a adăugat că este pasibilă de o amendă de 500 de dolari pe zi dacă refuză să coopereze după 30 de zile de detenţie şi de 1.000 de dolari pe zi după 60 de zile de închisoare. Chelsea Manning a petrecut deja şapte în închisoare pentru sustragerea şi transmiterea către WikiLeaks, în 2010, a circa 750.000 de cablograme diplomatice şi informaţii militare, a căror publicare au pus SUA într-o situaţie jenantă. Ea a fost trimisă după gratii, la 8 martie, pentru că a refuzat să depună mărturie în faţa unui mare juriu format pentru a-l ancheta pe Julian Assange, denunţând o procedură „opacă” şi puţin democratică.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.