Delicte
ANCHETĂ internațională, cu percheziții și în BRAȘOV, în legătură cu aducerea în România, pentru vânzare, a tone de pește din ape poluate (Update FOTO)
Polițiștii români, precum și din Italia, Spania, Franța și Ungaria pun în aplicare peste 150 de mandate de percheziție domiciliară, în această dimineață, în vederea documentării activității infracționale a unui grup organizat care se ocupa cu activități ilegale din domeniul pescuitului, achiziției, transportului și comercializării peștelui impropriu consumului.
În România, polițiștii fac 115 percheziții, pe raza municipiului București și a județelor Brașov, Constanța, Călărași, Dâmbovița, Argeș, Ilfov, Tulcea, Prahova, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu și Maramureș. Alături de ei sunt și reprezentanți ai Poliției Naționale din Spania.
De asemenea, polițiștii români participă la acțiunile similare care au loc pe teritoriul Italiei, Spaniei, Franței și Ungariei.
Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și, având în vedere complexitatea cauzei, precum și caracterul transfrontalier, cazul a fost deschis la nivelul EUROJUST, fiind efectuate anchete în Italia, Spania, Franța, Ungaria și Portugalia, coordonate direct de EUROJUST și EUROPOL.
Cooperare între grupări, pentru aducerea în România a tone de pește impropriu consumului
Gruparea, formată din sute de persoane (români, francezi, italieni și maghiari), ar fi creat un adevărat mecanism pentru procurarea ilegală a peștelui, din afara țării, pentru transportul acestuia și, ulterior, pentru comercializarea lui în România, conform anchetatorilor.
Ea nu funcționa după un sistem piramidal ci, dimpotrivă, acționa pe mai multe paliere, la nivelul cărora erau constituite grupuri distincte, în funcție de obiectul de activitate (braconaj piscicol / transport marfă / comercializare etc.).
Produsele piscicole erau obținute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei și Franței, unde pescuitul era interzis, peștele din acele zone fiind impropriu consumului.
Ulterior, cantitatea rezultată în urma braconajului piscicol era depozitată și transportată fără a avea autorizație sanitar-veterinară, așa cum impune legislația europeană și română în domeniu.
Aducerea în România a peștelui s-ar fi realizat prin folosirea unor documente falsificate, membrii grupării efectuând achiziții intracomunitare, prin intermediul unor societăți românești cu obiect de activitate în domeniul comercializării produselor piscicole, special înființate pentru a servi activității infracționale.
30 de tone de pește, impropriu consumului, confiscate de anchetatori
În urma cooperării internaționale dintre Poliția Română cu autoritățile polițienești din Spania, Ungaria, Franța, Italia și Portugalia, a fost documentată activitatea grupării infracționale, iar toate informațiile existente s-au valorificat prin blocarea accesului pe piața românească a 30 de tone de pește, impropriu consumului, a cărui valoare s-ar fi ridicat la aproximativ 600.000 de lei.
Cu sprijinul Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a fost distrusă întreaga cantitate de pește confiscată.
S-a început urmărire penală in rem
În cauză, a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, comercializare de produse alterate, evaziune fiscală, precum și deținere, transport și comercializarea fără documente legale a peștelui.
Documentarea activității infracționale s-a desfășurat de către polițiști din cadrul Direcției de Ordine Publică, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, Autorității Naționale Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor și Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul A.N.A.F, conform Poliției Române.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.