BRAŞOV. Dosare penale, pentru plimbarea cu ATV-ul, respectiv motoscuterul

Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara au oprit în trafic, pentru control, un bărbat în vârstă de 33 ani, din comuna Bod care conducea, ieri, un ATV, pe strada Tudor Vladimirescu din localitatea de domiciliu, fără a avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere.
Mai mult, la verificarea cu etilotestul a rezultat că avea 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.
În aceeaşi zi, poliţiştii din Zărneşti au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 35 ani, din localitate, care a condus un motoscuter fără a avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere.
Şi în acest caz a fost deschis dosar penal.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






