BRAȘOV. Deputatul Gabriel Andronache: „ PNL va acționa imediat după validarea referendumului”
Deputatul PNL de Brașov Gabriel Andronache a declarat că referendumul din 26 mai nu va avea doar rol consultativ.
În conferința de presă susținută vineri la sediul partidului din Brașov, Andronache a declarat că PNL va acționa imediat în plan legislativ, după validarea referendumului.
„Validarea întrebărilor prin realizarea cvorumului de prezență și prin răspunsul în majoritate DA referendumul din 26 mai 2019 este extrem de importantă pentru consolidarea statului de drept în România. Legea penală este instrumentul principal prin care sunt protejate valorile sociale ale poporului român, cinstea și onestitatea fiind două dintre ele”, a spus liberalul brașovean.
El susține că răspunsul afirmativ la prima întrebare referitoare la interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiunile de corupție va restrânge drastic posibilitatea ca persoanele condamnate pentru astfel de infracțiuni să devină imune față de răspunderea pentru faptele lor.
„Foarte importantă este cea de-a doua întrebare. În anul 2013 am solicitat, împreună cu dl. senator Nicolae Vlad Popa, în premieră în România eliminarea din Constituție a ordonanțelor de urgență. Am depus atunci un amendament în acest sens la Comisia de Revizuire a Constituției. Din păcate acea comisie și-a încheiat activitatea fără niciun raport de revizuire. Timpul vine să confirme validitatea solicitării noastre. Ordonanța de urgență este un instrument legislativ nociv care pune Parlamentul în inferioritate și elimină orice control constituțional prealabil asupra normelor edictate astfel”, a precizat deputatul.
Interzicerea ordonanțelor de urgență în materie penală ar fi primul pas pentru eliminarea acestora din Constituție.
„De altfel această întrebare este determinată de lipsa de reacție a CCR care prin interpretarea art.115 alin (6) din Constituție putea tranșa de mult această chestiune de drept. Ordonanțele de urgență nu sunt necesare din punct de vedere al arhitecturii legislative din România. Cea mai importantă validare necesară prin referendum privește extinderea dreptului de a ataca la CCR ordonanțele de urgență! În această materie nu este necesară modificarea Constituției, fiind suficientă o lege în acest sens. Necesitatea modificării este evidentă iar întrebarea Președintelui vizează voința suverană a poporului de a permite și altor instituții, în afara Avocatului Poporului, cum ar fi Înalta Curte de Casație și Justiție cât și CSM de a sesiza neconstituționalitatea unor ordonanțe în special cele care se referă la organizarea autorității judecătorești”, a explicat Andronache.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.