BRAŞOV. O nouă dispută între Primărie şi Asociaţia Salvaţi Circulaţia în Şcheii Braşovului din cauza proiectului American Dream
Primăria Braşov ar trebui să plătească despăgubiri dezvoltatorilor care au contract cu American Dream, potrivit unui anunţ făcut de Asociaţia „Salvaţi Circulaţia în Şcheii Braşovului”.
„Aşa cum Primăria Bucureşti şi Consiliul Local Bucureşti au fost obligaţi în urma cu mai mulţi ani de zile să despăgubească un dezvoltator cu circa 22.000.000 euro, acum Primăria Braşov urmează să despăgubească dezvoltatorii imobiliari ce au avut contract cu societatea American Dream, cu suma de aproximativ 7.000.000 de euro”, a precizat sursa citată.
Asociaţia a enumerat dosarele la care face referire (44771/3/2017, 44775/3/2017, 26211/3/2018, 26209/3/2018) aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în care Primăria Braşov ar fi fost obligată de instanţă să elibereze Certificate de Urbanism pentru drumuri şi branşamente.
Ar mai fi şi alte dosare în care Primăria Braşov are calitate de pârâtă, pe speţe similare: „În dosarele nr. 28262/3/2018, 33015/3/2018, 28263/3/2018, 28265/3/2018, aflate tot pe rolul Tribunalului Bucureşti, dosare pentru prelungirea de Certificate de Urbanism – dosare identice în care Primăria Braşov a refuzat să aplice legea şi să prelungească Certificatele de Urbanism emise, deja în dosarul 28265/3/2018 Instanţa s-a pronunţat definitiv şi irevocabil obligând Primăria să prelungească Certificatele de Urbanism, motiv pentru care dezvoltatorii au notificat deja Primăria cerând să îi despăgubească cu suma cu care au fost prejudiciaţi ca urmare a întârzierii eliberării prelungii Certificatelor de Urbanism cu mai bine de 1 an”, au mai transmis reprezentanţii Asociaţiei „Salvaţi Circulaţia în Şcheii Brasovului”.
Explicaţiile celor de la Primărie
În urma acestor informaţii făcute public, din partea Primăriei Braşov am primit următorul punct de vedere: „Trebuie să facem o corectă informare cu privire la cele afirmate. În primul rând, nu avem cunoștință să fi fost înaintată vreo acțiune în instanță prin care să se solicite plata unor despăgubiri, darămite să existe vreo hotărâre judecătorească definitivă și executorie în acest sens. Faptul că Primăria București ar fi fost obligată să plătească o despăgubire de 22 de milioane de euro nu are nici o legătură cu Primăria Brașov. Nici măcar nu știm dacă este reală informația și, dacă ar fi reală, nu ştim motivele pentru care instanța a hotărât așa ceva”.
Pe de altă parte, după cum arată purtătorul de cuvânt al administraţiei publice locale, Sorin Toarcea, Primăria Brașov s-a constituit parte civilă pentru recuperarea prejudiciilor create, în plângerea penală depusă pentru lucrările de amenajarea fără autorizație a unor drumuri în zona Coasta Vacii.
„În plus, procesele la care se face referire în acest comunicat au ca obiect eliberarea unor certificate de urbanism sau prelungirea unor certificate de urbanism. Conform prevederilor legale, certificatul de urbanism este un act de informare și nu dă dreptul de a edifica o construcție (Certificatul de Urbanism este actul ce conține anumite informații cu privire la caracteristicile viitoarelor construcții care pot fi executate pe un anumit teren. Pe lângă acestea, în acest Certificat se prezintă și actele necesare pentru construcție”, a declarat Toarcea.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov a specificat că Certificatul de Urbanism nu ține loc de Autorizație de Construire.
„Așadar, acest act nu conferă dreptul de a executa anumite lucrări de construcții. Acesta se emite în vederea obținerii Autorizației de Construire și, în mod normal, are un termen de valabilitate de 12 luni). Dosarele nr: 44771/3/2017, 44775/3/2017, 26211/3/2018, 26209/3/2018 au ca obiect eliberarea unor Certificate de Urbanism. Având în vedere că în septembrie 2017 a expirat PUZ Coasta Vacilor – Warthe II, Colţul Putinarilor, cu extindere până la strada Cărămidăriei, Municipalitatea a considerat că la eliberarea unui Certificat de Urbanism trebuie să se țină cont de documentația specifică valabilă la data eliberării Certificatului de Urbanism și nu cea valabilă la data depunerii cererii. Instanța a decis că este valabilă documentația de urbanism în vigoare la data depunerii cererii de certificat de urbanism”, a precizat Sorin Toarcea.
În cea de a doua speță (dosarele nr. 28262/3/2018, 33015/3/2018, 28263/3/2018, 28265/3/2018, în care instanța s-a pronunțat doar asupra dosarului nr. 28265/3/2018), este vorba de prelungirea unor certificate de Urbanism, a explicat Toarcea: „Municipalitatea a considerat că trebuie să țină cont de documentația valabilă la data depunerii solicitării de prelungire a Certificatului de Urbanism. În dosarul de mai sus, instanța a decis că trebuie să se țină cont de documentația valabilă la data eliberării Certificatului de Urbanism și nu de cea valabilă la data solicitării de prelungire”.
Despre celelalte scandaluri citiţi aici:
BRAŞOV. „Visul American” din Coasta Vacii, o iluzie
BRAȘOV. Consiliul Local a spulberat „Visul American” de pe Coasta Vacilor – Warthe II
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.