BRAŞOV. Acţiune de control pe DN 13
Poliţiştii de la Serviciul Rutier Braşov au desfăşurat o acţiune de control, ieri, în baza planului de acţiune „DN 13 în siguranţă”. Razia a avut loc în intervalul orar 7.30 – 13.30 şi a avut ca scop combaterea nerespectării regimului legal de viteză, verificarea legalității transporturilor și controlul tehnic, pe tronsonul DN 13 aflat pe raza judeţului Braşov.
„Cu această ocazie, au fost aplicate 67 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 8.800 lei, dintre acestea 43 fiind aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză, iar restul pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, polițiștii au reținut 6 certificate de înmatriculare”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan.
foto – internet
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.