Sport

3.200 de participanţi din 30 de ţări, înscriși la Maratonul Internațional Brașov powered by Telekom Sport!

 

Organizatorii Maratonului Internațional Brașov powered by Telekom Sport, care se va disputa în 25-26 mai, anunță că țintesc un număr record de 4.000 de pasionați de mișcare care urmează să ia startul celei de-a cincea ediții. Până în acest moment sunt deja înscrişi mai mult de 3.200 de participanţi.

Maratonul panoramic al României atrage pasionaţi de sport din toate colțurile lumii, prin peisaje, organizare și calitatea traseului. Alergătorii se bucură de o cursă care îmbină peisajele urbane epice cu frumoasa natură a Carpaților, pe un traseu spectaculos şi tehnic.

Competiția din inima Transilvaniei cu start și finiș în Piața Sfatului, cu alergare pe cele mai importante străzi din Brașov și traseu ce ajunge până în Poiana Brașov, strânge participanți de pe toate continentele, din țări precum: Africa de Sud, Angola, Australia, Bangladesh, Bulgaria, Cehia, Chile, China, Cipru, Franţa, Finlanda, Germania, Grecia, Hong Kong, Iran, Italia, Irlanda, Jamaica, Marea Britanie, Mexic, Malaysia, Polonia, Rusia, Republica Moldova, SUA, Serbia, Singapore, Spania, Ucraina și Ungaria.

Prin intermediul Fundației Telekom Romania, o parte din taxele înregistrate la eveniment vor fi direcționate catre Sanctuarul Urșilor Libearty din Zărnești, alături și de donațiile colectate prin intermediul platformei Galantom. Aceasta este cea mai mare rezervație de urși bruni din întreaga lume. Are 69 de hectare de pădure de stejar și a salvat până în prezent 105 urși.

Organizatorii au pregătit două zile de spectacol, în care participanții și publicul se vor bucura din plin de atmosfera și surprizele unui eveniment de anvergură.

Maratonul Internațional Brașov powered by Telekom este un eveniment sportiv de masă, un prilej de sărbătoare pentru orașul gazdă, dar și de promovare și descoperire a obiectivelor turistice, culturale și gastronomice din România.

La Maratonul Internațional Brașov, acreditat din 2017 conform standardelor AIMS, cel mai important for internațional din domeniu, participă sportivi cu vârste cuprinse între 6 și 90 ani.

Competiția cuprinde 8 curse, pe distanțe diferite: maraton 42 km, semimaraton 21 km, cursa de 10,7 km și cursele populare de 2,5 km și 5,7 km (necompetitivă și necronometrată, ce este organizată în scop caritabil), team run 4×10.7 km și curse pentru copii între 6-14 ani, precum și Crosul Universitar.

La toate cursele competitive, primii clasați la masculin, feminin și în funcție de categoriile de vârstă vor fi premiați financiar, dar și cu diplome, cupe, produse și servicii sportive, iar toți participanții vor primi un kit generos de concurs și o medalie specială.

Maratonul Internațional Brașov este un eveniment organizat de Smart Atletic Team si Asociația Șapte Scări, în parteneriat cu Telekom Romania – partenerul principal al evenimentului.

Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe site-ul  www.maratonulbrasov.ro şi pe pagina de Facebook a competiției, www.facebook.com/maratonulbrasov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button