112
Cel puţin 54 de morți în urma unui incendiu devastator
Cel puţin 54 de persoane au murit după izbucnirea unui incendiu de vegetaţie într-un sat din nordul Sudanului de Sud, relatează marţi DPA. Cel puţin alte 18 persoane au fost rănite în incendiul izbucnit duminică seara în satul Korok din statul Lol, a declarat guvernatorul adjunct al statului, Mawein Akook. Majoritatea locuitorilor dormeau în momentul în care focul a cuprins colibele din sat. Cele mai multe victime sunt femei, copii şi persoane în vârstă, a mai spus Akook. Pentru moment, nu se cunoaşte cauza izbucnirii incendiului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.