Update. Omul de afaceri Dan Cămârzan va fi propus spre arestare preventivă, pentru „omor” în forma violenţei în familie
Acuzat că şi-a omorât bunica, omul de afaceri braşovean Dan Cămârzan va fi propus spre arestare preventivă, astăzi, la Tribunalul Braşov.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus, ieri, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat, sub aspectul comiterii infracţiunilor de „omor” în forma violenței în familie. Tot ieri, începând cu orele 17.20, Dan Cămârzan a fost reținut pentru 24 de ore. Astăzi, el va fi prezentat, cu propunere de arestare preventivă, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brașov.
„Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în dimineața zilei de 6 mai 2019, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a suprimat viața bunicii materne, prin exercitarea de violenţe fizice, fapta fiind comisă în locuinţa comună. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare. Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Braşov – Serviciul de Investigații Criminale”, a informat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procuror Adrian Aldea.
El a amintit că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.