BRAȘOV. Alexandra Crivineanu, despre Programul de investiții în domeniul culturii
Cultura a devenit pe lângă un instrument al identității naționale și un element central al luptei împotriva intoleranței și excluderii sociale, consideră consilierul local PSD Brașov Alexandra Crivineanu.
„Societatea românească are nevoie de artă, alături de educație, pentru a-și dezvolta spiritul critic cetățenesc, pentru a se bucura de libertatea individuală și colectivă. Democrația se construiește cu cetățeni activi, stăpâni pe toate mijloacele unei exprimări libere, nemijlocite, capabili să înțeleagă lumea în care trăim și să se implice direct în schimbarea ei în bine. De aceea, cultura are nevoie de investiții, iar pentru a garanta buna finanțare a Culturii ca prioritate a actului de guvernare, bugetul său pentru investiții a fost majorat și va fi majorat anual la nivelul exigențelor ce se impun unui stat membru al Uniunii Europene. Programul de investiții în cultură susține proiecte de investiții în infrastructura culturală și asigură acestora continuitate, atribut care i-a lipsit Culturii în ultimii 27 de ani. Guvernul PSD și-a asumat, astfel, majorarea an de an a bugetului pentru investiţii în domeniul cultural cu peste 50%, astfel încât acesta să ajungă în anul 2020 la o valoare care să satisfacă necesitățile domeniului”, a declarat sursa citată.
Crivineanu a adăugat că, prin OUG nr. 76/2018 privind aprobarea Programului de investiţii în domeniul culturii, precum şi pentru modificarea și completarea unor acte normative, s-a aprobat alocarea de credite de angajament pentru perioada 2019 – 2026 în cuantum de 4,5 miliarde de Lei, în baza cărora se pot încheia contracte de finanţare multianuale.
„Beneficiarii finanțărilor sunt: autorităţile administraţiei publice centrale, inclusiv Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, precum şi instituțiile aflate în subordinea acestora indiferent de sistemul de finanțare, ca și autorităţile administraţiei publice locale. Banii vor avea, mai exact, patru destinații principale: exercitarea dreptului de preempțiune pentru achiziția de imobile monumente istorice sau bunuri mobile de valoare, construirea de obiective culturale, restaurare monumente istorice și restaurarea de obiective culturale (săli de concerte, muzee, biblioteci etc.)”, a adăugat consilierul local brașovean.
După cum a precizat Alexandra Crivineanu, aproximativ 5 milioane de lei au fost alocate, începând cu anul 2017, de când PSD a preluat Guvernarea, și peste 470 de proiecte culturale şi editoriale, naționale şi internaționale, au fost finanțate.
„Acesta este palmaresul cu care se poate lăuda Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), care este principalul finanțator public al ofertei culturale din România. Misiunea AFCN este să gestioneze Fondul Cultural Național, să finanțeze programele, proiectele și acțiunile culturale, organizate în țară și/sau în străinătate, precum și susținerea relațiilor culturale internaționale, contribuind astfel la accesul cât mai larg al publicului la cultură. De asemenea, prin Hotărârea de Guvern nr. 421 din 13 iunie 2018, Guvernul României a decis instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea industriei cinematografice”, a prezentat Crivineanu.
Schema de sprijin se va aplica până la 31 decembrie 2020, iar bugetul maxim oferit de acest program este de 698 milioane de lei, respectiv echivalentul a 150 de milioane euro.
Un scurt bilanț, al acestui program, arată astfel: n anul 2018 s-au încheiat 19 Acorduri de finanţare, valoarea totală fiind de 147,3 milioane de lei, din cele 232 milioane de lei alocate. În sesiunea acestui an au fost încheiate 15 Acorduri de finanţare, în valoare de 73,1 milioane de lei, ceea ce înseamnă 31,4% din bugetul total, egal cu cel din anul anterior, potrivit consilierului local.
„Este cert că statul român are datoria și obligația de a finanța proiecte culturale și editoriale, cât mai multe, mai diverse și cât mai interesante, inovatoare și de impact. Este o misiune pe care PSD și-a asumat-o nu doar prin Programul de Guvernare, ci prin politica sa de recâștigare a demnității naționale. Cultura este un liant pentru societatea românească. A fost mereu. Avem nevoie să întărim acest liant și să ne reunim în jurul lui”, a mai declarat Alexandra Crivineanu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.