Politic

BRAȘOV. Senatorul PSD Marius Dunca, despre obligația guvernanților și actualul nivel de trai al românilor

 

Obligația guvernanților este de a crește nivelul de trai al românilor, este de părere senatorul Marius Dunca, totodată președintele organizației județene PSD Brașov.

Într-un comunicat de presă, politicianul a transmis: „Ultimii trei ani au însemnat pentru români o evoluție pozitivă constantă în ceea ce privește nivelul de trai. Puterea de cumpărare a crescut semnificativ, România a recuperat din decalajul față de țările din vestul Europei și trebuie să continue astfel până va ajunge la același nivel cu ele. Spre exemplu, în 2017, puterea de cumpărare din țările europene a crescut, în medie, cu 1,9%. Cea mai mare creștere a fost înregistrată de România, cu 7,8%, de peste 4 ori mai mare decât media europeană, iar trendul pozitiv s-a menținut și în 2018. Vârstnicii au pensii mai mari, populația activă are salarii mai mari iar la rândul lor, copiii și nepoții noștri se bucură de alocații mai mari. Lucrurile bune trebuie să continue, iar PSD  își propune reducerea decalajelor economiei noastre față de cele ale unor țări ca Franța, Germania, Olanda sau Austria și, în același timp, să încurajeze creșterea coeziunii la nivelul întregii Uniuni Europene, obiectivul fiind unul singur: Să construim un viitor mai bun pentru România și români!”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button