BRAȘOV. Tânărul care a bătut un polițist, în gară, la a doua faptă de acest gen! Tot el a tâlhărit un brașovean, pentru un aparat de glicemie
După cum precizam aseară, tânărul în vârstă de 22 de ani care a fost arestat preventiv ieri, pentru ultraj, deoarece ar fi bătut un polițist, în Gara Brașov, nu se află la prima faptă de acest gen.
În octombrie 2015, el a mai bătut un poliţist din cadrul Poliţiei Transporturi Feroviare Braşov. Acea faptă i-a adus o condamnare de 5 ani de închisoare cu executare.
Nicolae Ionuţ Neagu a fost condamnat de magistraţii Judecătoriei Braşov, pe 23 noiembrie 2016, la 3 ani de închisoare pentru ultraj, dar pedeapsa a fost contopită cu o alta, de 4 ani, din luna iulie a anului 2015, iar în final i s-au dat 5 ani de închisoare. Din pedeapsa la închisoare a fost scăzută perioada petrecută de inculpat în stare de reţinere şi arest preventiv, respectiv din 18 aprilie 2015 până pe 6 iulie 2015 şi din 23 octombrie până la rămânerea definitivă a sentinței.
Potrivit unui comunicat remis în 2015, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, „în data de 22.10.2015, în jurul orelor 18.45, în timp ce se afla în incinta Gării Braşov, inculpatul Neagu Nicolae Ionuţ a agresat-o pe persoana vătămată D.C., poliţist în cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Braşov – Biroul Judeţean de transporturi Braşov – Postul de Poliţie TF Braşov Călători, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. În concret, opunându-se activităţii legale de încătuşare, inculpatul a lovit-o pe persoana vătămată, producându-i leziuni ce necesită pentru vindecare 5-6 zile îngrijiri medicale”. Poliţistul nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului, astfel că Neagu nu a fost obligat să-i plătească despăgubiri.
Dosarul de tâlhărie
În dosarul penal anterior, Nicolae Ionuţ Neagu a fost condamnat definitiv, alături de o femeie şi de alţi doi bărbaţi, pentru tâlhărie, după ce au pătruns în locuinţa unui braşovean, deposedându-l de 500 de lei şi de un aparat de măsurat glicemia.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, în data de 17 aprilie 2015, Ana-Maria Szavu, Ovidiu Brumar, Constantin-Benone Boalii şi Nicolae-Ionuţ Neagu au intrat în locuinţa victimei şi i-au luat, folosindu-se de violenţă, banii găsiţi în casă, respectiv cei 500 de lei, precum şi aparatul medical.
CITIȚI ȘI:
BRAȘOV. Recidivist arestat după ce ar fi bătut un polițist, în gară (VIDEO)
EXCLUSIV. Tâlharii care au agresat un BRAŞOVEAN, pentru un aparat medical, au fost condamnaţi
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.