[ViDEO] BRAȘOV. Accident grav pe DN 1! Una dintre victime este încarcerată, inconștientă (FOTO și VIDEO)
Un accident rutier grav a avut loc, în această după-masă, între două autoturisme, pe DN 1, în zona Timișul de Jos. Din primele date, accidentul s-a soldat cu două victime, dintre care una este încarcerată, inconștientă. La fața locului s-au deplasat trei echipaje SMURD și unul de descarcerare, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, cpt. Ciprian Sfreja.
———————–
Update 1: Trafic oprit
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier este oprit pe DN 1 Ploieşti – Braşov, la kilometrul 158+300 m, între localităţile Timişu de Jos şi Braşov, din cauza unei coliziuni dintre două autoturisme, produsă ca urmare a unei pătrunderi pe contrasens.
———————-
Update 2: Victima descarcerată, în continuare inconștientă
Victima încarcerată a fost scoasă din autoturism, dar, din nefericire, este inconștientă. Pompierii au îndepărtat mașina de lângă șinele de cale ferată.
„Un conducător auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu alt autoturism. În urma impactului au rezultat două victime – conducătorii auto – care vor fi transportate la spital. Traficul este blocat pentru efectuarea cercetărilor la fața locului”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.
Update 3: Ambele victime sunt conștiente
Și-a revenit persoana inconștientă, ambele victime sunt conștiente, conform purtătorului de cuvânt al ISU Brașov. Răniții sunt doi bărbat de 46, respectiv 68 de ani.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.