Politic

BRAŞOV. Primul contract pentru realizarea Sălii Polivalente va fi semnat zilele următoare

 

Cu procedura de licitaţie finalizată, contestaţia depusă de unul dintre cei patru ofertanţi fiind retrasă, în zilele următoare va putea fi semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru construirea complexului multifuncţional cunoscut deja ca Sala Polivalentă Braşov, cu Biroul de proiectare Dico și Țigănaș.

Mă bucur că am ajuns în această etapă, dar și pentru faptul că această firmă de proiectare, cu foarte multă experiență în domeniul infrastructurii sportive, a câștigat licitația. Vorbim de cei care au proiectat sala polivalentă din Cluj-Napoca, dar și stadioanele din Cluj, Craiova și Târgu-Jiu. Din acest punct de vedere, consider că decizia noastră de a organiza o licitație în care nu doar prețul cel mai mic să conteze, ci și experiența și modul de planificare a activităților, ne-a adus soluția pentru cel mai bun proiect pe care poate să îl aibă Brașovul. Pot spune chiar că avem un avantaj față de Cluj, pentru că ei știu exact care sunt greutăţile care pot apărea în timpul realizării unui astfel de proiect. Noi avem și un alt avantaj considerabil, faptul că dispunem de o suprafaţa generoasă pentru construirea acestei săli, de aproximativ 10 hectare, astfel că vor avea o flexibilitate mai mare în elaborarea proiectului, dar şi în amenajările exterioare, plecând de la parcări şi ajungând la zone verzi, zone de promenadă, terenuri de sport în aer liber”, a declarat primarul George Scripcaru. 

Proiectantul va avea în vedere că această sală va trebui să asigure condiţiile necesare pentru desfăşurarea de competiţii sportive la nivel olimpic, dar şi să fie îndeajuns de flexibilă, astfel încât să poată fi organizate concerte sau alte evenimente culturale sau sociale.

Sper ca proeictantul să finalizeze acest proiect până la sfârșitul acestui an sau începutul anului viitor, astfel încât, în lista de investiții pentru anul 2020, să se regăsească și lucrările de construire ale Sălii Polivalente. Este un proiect care va aduce beneficii vieţii sportive şi culturale din oraşul nostru, economiei şi statutului de oraş turistic al Braşovului, iar aceste lucruri vor fi benefice pentru fiecare braşovean”, a adăugat edilul braşovean. 

Valoarea contractului a fost stabilită la 3.250.000 lei (fără TVA), iat termenul pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic este de 9 luni de la semnarea contractului. Proeictul este realizat cu bani de la bugetul local. 

 

Soluţia propusă

Aşadar, prin tema de proiectare se solicită realizarea unei săli multifuncţionale cu scopul de a oferi o dotare modernă pentru organizarea de evenimente sportive în sală, concerte, congrese şi alte evenimnete culturale, pe amplasamentul fostului Stadion municipal, în zona de nord a municipiului Braşov, strada Cristianului.

Se doreşte construirea Sălii Polivalente propriu-zise, cu o capacitate de aproximativ 10.000 de locuri, în condiţiile unei utilizări flexibile, destinată competiţiilor sportive, concertelor, conferintelor, congreselor şi activităţilor culturale, cu respectarea regimului de înălţime precizat în certificatul de urbanism şi cu respectarea normelor în domeniu care să permită omologarea sălii la standarde naţionale şi internaţionale şi care să asigure organizarea unei mari varietăţi de evenimente. Capacitatea exactă a Sălii Polivalente se va stabili în funcţie de prevederile Federaţiilor internaţionale ale sporturilor care se preconizează a fi organizate, astfel încât să poată fi organizate competiţii de nivel Liga Campionilor sau Jocuri Olimpice. Parcarea va fi amenajată la subsol şi la nivelul solului. Ca amenajare exterioară sunt prevăzute zone verzi, alei pentru circulaţie pietonală şi carosabilă, zone de acces, promenade, zone de odihnă destinate pietonilor, servicii, restaurant etc.

 

Arhitectura

Soluţia de arhitectură va propune următoarea zonificare funcţională:

  • Locuri pe scaune pentru un număr de aproximativ 10.000 de persoane care vor avea asigurată vizibilitatea pe toată suprafaţa de joc, din care aproximativ 2.500 locuri mobile şi 500 fotolii VIP.
  • Acces public diferenţiat
  • Grupuri sanitare şi spaţii anexă
  • Spaţii pentru jucători şi artişti conform standardelor internaţionale
  • Spaţii de depozitare
  • Spaţii tehnice
  • Lift persoane şi lift marfă
  • Facilităţi VIP şi BUSINESS
  • Alimentaţie publică pentru toate categoriile de spectatori
  • Alte spaţii ce vor avea funcţiuni conexe

 

Finisaje şi lucrări exterioare

Pentru faţadă se vor utiliza soluţii tehnice integrate într-o compoziţie neconvenţională aptă să promoveze o plastică contemporană. O componentă definitorie a conceptului general al  faţadei vor fi panourile multimedia destinate proiecţiilor video incluse în imaginea de ansamblu.Acestea vor fi dispuse şi orientate atât către circulaţiile şi spaţiile pietonale exterioare din amplasament, dar şi pe direcţiile cu mare vizibilitate. Sistemul de faţadă multimedia va integra construcţia în trend-ul outdoor-ului digital spectacular, concept promovat în colajul urban contemporan datorită dinamicii şi versatilităţii generate de avansul tehnologic şi a implicitei componente financiare. Panourile multimedia Led High Definition, capabile să primească atât semnal video, cât şi o programare a culorii luminii vor fi montate la nivelul planului faţadei.

 

Compartimentări şi finisaje de interior

Pardoseala sălii principale şi a celei pentru antrenamente va fi una specială, ultraperformantă, tratată cu straturi suport şi finale astfel încât să răspundă exigenţelor impuse de practicarea şi omologarea sălii pentru sporturile menţionate.

Dimensionarea principală va ţine cont de numărul de locuri propuse şi de dimensiunile de suprafeţe de joc, aferente diferitelor sporturi propuse spre găzduire, dimensiuni ce se raportează la standardele federaţiilor sportive internaţionale de profil.

Astfel, s-a indentificat posibilitatea găzduirii următoarelor tipuri de activităţi:

– sporturi (arena principală şi spaţii anexe): tenis de câmp, tenis de masă, baschet, handbal, fotbal în sală, badminton, volei, floorball, box, atletism usor (în sală), gimnastică, tir sportiv, atletică grea (haltere), scrimă, karate, judo, aikidoşi alte sporturi posibile datorită modularităţii şi mobilităţii suprafeţei de joc şi a spaţiilor anexe.

– evenimente culturale: concerte de scenă, dans sportiv, competiţii internaţionale de dans, adunări religioase, congrese, simpozioane, vernisaje etc

Pentru disciplina atletism uşor (în sală) se va avea în vedere dotarea pentru minim următoarele probe: curse 60m, curse 60 m cu obstacole, săritura în înălţime, săritura cu prăjina, săritura în lungime, triplu salt şi aruncarea greutăţii.

Capacitatea avută în vedere în cadrul studiului este de aproximativ10.000 de persoane, în condiţiile unei utilizări flexibile. Dimensiunea exactă a sălii polivalente (nr. de scaune, capacitate totală spectatori, structură, dimensiuni de gabarit) se vor stabili la nivelul studiului de fezabilitate după normele suprapuse ale mai multor federaţii, în funcţie de specificul competiţiilor. Se va avea în vedere realizarea terenului (suprafeţei de joc), a terenurilor de antrenament, zone de recuperare, vestiare etc.

Construcţia unei săli multifuncţionale moderne şi impresionante presupune utilizarea celor mai noi tehnologii, în vederea facilitării unei transformări funcţionale rapide, din „arena sportivă” în „scenă de concert” sau „centru de congrese”. Această flexibilitate garantează exploatarea la capacitate maximă a sălii, în timp ce multifuncţionalitatea constituie elementul-cheie pentru entuziasmarea oaspeţilor arenei, care vor avea astfel parte de o experienţă intensăşi de neuitat.

Dimensiunile şi funcţionalitatea Sălii Polivalente presupun, de asemenea, o flexibilitate maximă în ceea ce priveşte numărul de locuri din interiorul întregii arene.

În ceea ce priveşte numărul de locuri garantat pentru alte manifestări, în afara celor sportive, acesta variază în funcţie de variantele de amenajare a spaţiilor. Integrarea unor săli de seminar sau conferinţă, în completarea facilităţilor oferite pentru organizarea de întruniri de afaceri sau congrese, va fi avută în vedere, fiind detaliatăîn documentaţia cu privire la compartimentare şi suprafeţe.

În cadrul studiului se va ţine cont de asigurarea condiţiilor impuse de federaţiile sportive internaţionale, pentru fiecare disciplină sportivăîn parte – încă un indiciu pentru capacitatea minimă de 10.000 de spectatori.

Instalarea unor tribune glisante în zonele inferioare, precum şi posibilitatea amplasării unor rânduri suplimentare de scaune pliante, în cazul reducerii suprafeţei de joc, asigură un grad maxim de flexibilitate şi garantează asigurarea atmosferei adecvate fiecărei disciplinele sportive.

Compartimentarea suprafeţelor se va distinge prin asigurarea unor suprafeţe şi spaţii generoase, destinate vestiarelor, echipelor, sportivilor, funcţionarilor, personalului auxiliar şi tehnic, arbitrilor, fizioterapiei, refacerii şi acordării de îngrijiri medicale, activităţilor de control anti-doping, presei şi organizării conferinţelor de presă, amplasării camerelor de luat vederi, cabinelor pentru reprezentanţii presei şi comentatori, întâmpinării oaspeţilor, gastronomiei, vânzării de produse promoţionale, depozitării, accese VIP şi bussines ş.a.m.d.

 

Lucrări de amenajare exterioară 

Spaţiile din afara Sălii polivalente vor fi tratate într-un Studiu peisagistic care va cuprinde amenajarea zonelor verzi, a zonelor de promenadă, recreere, odihnă, piste de biciclete etc.

Având în vedere suprafaţa generoasă pusă la dispoziţie pentru amenajarea complexului multifuncţional, Studiul de fezabilitate va prevedea şi o zonă de recreere prin amenajarea unor terenuri de baschet, tenis, volei, footbal în aer liber, zone de promenadă, pistă de biciclete, spaţii de joacă pentru copii, parcaje pentru biciclete etc.

Se vor executa lucrări de amenajare exterioară si se vor executa lucrări de refacere a carosabilului, trotuarelor şi aleilor din zona afectată de şantier. Se va prelungi pista de biciclete existentă în zonă.

Se vor amenaja drumuri noi de acces pentru toate autovehiculele în functie de necesităţi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button