BRAȘOV. „Azi, noi ajutăm copiii să zâmbească!”
Asociația Comunitară Transilvania Expres și Asociaţia American European Education organizează în această săptămână acțiunea umanitară sub genericul „Azi, noi ajutăm copiii să zâmbească!”. Evenimentul, aflat la a treia ediție consecutivă, vine în întâmpinarea sărbătorilor pascale. Acțiunea umanitară îi are drept beneficiari pe copiii instituționalizați în centre de plasament, dar se adresează și altor copii aflați în dificultate.
Prin acțiunea de solidaritate socială „Azi, noi ajutăm copiii să zâmbească!” organizatorii şi-au propus să aducă o rază de speranță şi măcar un motiv de bucurie pe chipurile și în sufletele copiilor cărora soarta nu le-a oferit prea mult. Evenimentul se va desfășura mâine, 18 aprilie, în patru centre de plasament din Tărlungeni, Budila, Prejmer și Săcele. Reprezentanți ai Asociației Comunitare Transilvania Expres și ai Asociației American European Education se vor deplasa la centrele de plasament, unde vor împărți pachete conținând rechizite, articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă personală, alimente (lactate, mezeluri, dulciuri, fructe, produse de panificaţie), sucuri, ciocolată. La centrele din Tărlungeni şi Budila copiii vor primi şi meniuri calde (carne de pui la grătar cu cartofi prăjiţi). Darurile au fost pregătite cu ajutorul sponsorilor dintre care menţionăm Karoua, Autoliv, SIF Transilvania şi Icco Facility Management.
Persoanele care mai doresc să se alăture ne pot contacta pe adresa de mail marketing@transilvaniaexpres.ro sau la tel. 0268/549712.
„Dacă astăzi ajutăm noi, iar mâine vor ajuta alții, acești micuți vor avea copilăria mai senină”, spun organizatorii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.