Politic

BRAŞOV. Soluții noi de finanțare pentru agricultura localităților de munte, prezentate de deputatul Roxana Mînzatu

 

Roxana Mînzatu, deputat PSD de Braşov, ne-a transmis noi informaţii legate de „Legea muntelui”, precizând că la Bran va funcționa Centrul Regional al Agenției Zonei Montane, care va avea arondate județele Brașov, Dâmbovița și Prahova.

Redăm integral textul trimis de Roxana Mînzatu:

Pentru un turist, aproape orice experiență în zona montană a României reprezintă o gură de oxigen sau fotografii cu peisaje idilice. Însă, viața de zi cu zi a locuitorilor din satele de munte ale României este dură: înseamnă neajunsuri, provocări date de climă sau topografie, accesibilitate grea, înseamnă depopulare, plecarea tinerilor. Cred că toți deputații de Brașov au între prioritățile lor măsuri pentru zona montană. Timp de doi ani, și eu am avut birou parlamentar în stațiunea Bran. Cunosc mai bine probleme specifice locuitorilor din zona aceasta a județului, de la Fundata până la Poiana Mărului.

În urmă cu mai mult de un an, parlamentarii PSD am inițiat un pachet de legi, inclusiv noua lege a muntelui. Am definit un set de investiții necesare pentru a valorifica agricultura zonei montane. Astfel, prin legile zonei montane, adoptate în 2018 în Parlament, am creat, cu sursă bugetul de stat, o serie de scheme care oferă ajutor nerambursabil pentru înființarea de unități de capacitate mică pentru sacrificarea animalelor și procesarea cărnii, pentru centre de procesare a laptelui, pentru centre de colectare/prelucrare fructe de pădure, pentru înființarea de centre colectare, spălare și prelucrare primară de piei și lână dar și pentru stâne montane.

În 2 aprilie 2019, regulile de accesare a schemelor de finanțare au fost puse în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Va urma, curând, prima sesiune de depunere de proiecte. Pentru brașoveni e important să știe că la Bran va funcționa Centrul Regional al Agenției Zonei Montane, care va avea arondate județele Brașov, Dâmbovița și Prahova.

Astfel, dacă aveți în vedere dezvoltarea unei investiții pentru a valorifica produsele specifice din zona montană, mai jos redau cele mai importante informații despre aceste linii de finanțare. Menționez că în 2019 acestea au un buget disponibil de peste 112 milioane lei.

Înființarea unităților de capacitate mică pentru sacrificare animalelor/procesare a cărnii în zona montană

  • Schema de ajutor nerambursabil creată prin legea 331/2018
  • Bugetul total al schemei de finanțare: 72 milioane lei
  • Buget petru anul 2019: 20 milioane lei
  • Se finanțează: realizarea de unităţi de capacitate mică pentru sacrificarea animalelor respectiv pentru abatorizarea animalelor și menținerea în condiții optime a cantităților de carne rezultate – 1.000.000 lei; realizarea de unităţi de capacitate mică pentru prelucrarea cărnii respectiv prelucrarea şi păstrarea/depozitarea în condiţii optime a produselor rezultate urmare prelucrării cărnii – 500.000 lei; realizarea de unităţi de capacitate mică pentru sacrificarea animalelor şi prelucrarea cărnii – 1.300.000 lei.

Centre de colectare/prelucrare de lapte în zona montană

  • Schema de ajutor nerambursabil creata prin legea 296/2018
  • Valoarea totală eligibilă maximă a unui proiect – 1,9 milioane lei
  • Bugetul total al schemei – 288 milioane lei
  • Bugetul pentru 2019 al schemei – 33 milioane lei

Centre de colectare/prelucrare fructe de pădure, ciuperci, plante aromatice și medicinale în zona montană

  • Schema de ajutor nerambursabil creata prin legea 333 / 2019
  • Bugetul total al schemei este de 316,8 milioane lei
  • Bugetul pentru anul 2019 este de 32,5 milioane lei
  • Valoarea maximă eligibilă, fără TVA, permisă pe acest tip de investiție este de 800.000 lei.

Centre colectare, spălare, prelucrare primară de lână și piei în zona montană

  • Schema de ajutor nerambursabil creata prin legea 330 / 2018
  • Bugetul total al schemei este de 24 milioane lei
  • Bugetul pentru anul 2019 este de 13 milioane lei
  • Se finanțează: realizarea de centre de colectare cu o capacitate de minim 500 tone -maxim 2.500.000 lei; realizarea de centre de colectare, spălare şi prelucrare primară lână şi piei respectiv pentru colectarea lânii şi a pieilor, sortarea, scuturarea, spălarea şi uscarea lânii, curăţarea pieilor în condiţii optime – maxim 9.500.000 lei.

Înființarea stânelor montane

  • Schema de ajutor nerambursabil creata prin legea 332 / 2018
  • Bugetul total al schemei este de 33,6 milioane lei
  • Bugetul pentru anul 2019 este de 12 milioane lei
  • Valoarea maximă eligibilă, fără TVA, permisă pe acest tip de investiție este de 300.000 lei

Reguli generale de accesare a finanțărilor pentru zona montană

  • Sesiunile de primire proiecte se vor derula în perioada 2019-2021, prima urmând a se lansa în perioada următoare.
  • Ajutorul maxim nerambursabil susținut de la bugetul de stat variază între 40% și 90% din totalul cheltuielilor eligibile
  • Decontarea se face pentru cheltuieli efectuate, in maxim 4 transe/anual
  • Durata de implementare a unui proiect de investiție – maxim 2 ani
  • Anual, prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, se stabilesc amplasamentele în localitățile din zona montană unde se realizează tipurile de investiţii menționate mai sus.

Politicile publice susținute de PSD în agricultură au început să genereze deja performanță. Pentru fermierii, antreprenorii din zona montană ne dorim ca schemele de finanțare de la bugetul de stat, prezentate mai sus, să fie un ajutor substanțial în valorificarea activităților agricole tradiționale, să le faciliteze și venituri decente. Dezvoltarea investițiilor de către tinerii fermieri va fi încurajată prin procentul mărit de ajutor nerambursabil. Cred că investind în agricultura montană, o ramură defavorizată, bugetul de stat investește în alimentele montane, multe cu potențial de brand, alimente care dețin un loc de cinste în gastronomia românească și în experiența turistică livrată de țara noastră.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button