112

EXCLUSIV. BRAŞOV. Condamnat pentru tentativă de omor, după ce şi-a atacat amicii cu maceta

Sentinţa, dată la aproape doi ani după atac, nu este definitivă

 

Un bărbat care, în luna noiembrie a anului 2017, şi-a atacat doi amici de pahar cu maceta, în Recea – judeţul Braşov, pe fondul unui conflict amplificat de aburii alcoolului, a fost condamnat la 7 ani şi 8 luni de închisoare, fiind găsit vinovat de tentativă de omor (victimă P.P.) şi lovire sau alte violenţe (victimă P.C.).

Sentinţa a fost dată de Tribunalul Braşov şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, atât de inculpat, cât şi de celelalte părţi din dosar.

În fapt, I.F.I. a primit 7 ani de închisoare pentru tentativă de omor şi 2 ani pentru lovire sau alte violenţe, dar a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat o treime din cealaltă, rezultând cei 7 ani şi 8 luni de închisoare.

Dacă sentinţa va rămâne definitivă, din pedeapsă va fi scăzută perioada petrecută de bărbat în stare de reţinere şi arest preventiv, respectiv 10 noiembrie 2017 – 11 decembrie 2017.

Pe latură civilă, instanţa îl obligă pe inculpat să-i plătească 10.000 de lei daune materiale şi 100.000 de lei daune morale bărbatului pe care era să-l omoare şi 10.000 de lei daune morale celeilalte victime, P.C..

De asemenea, are să-i plătească Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov 7.181,26 lei reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate persoanei vătămate P.P. în cele 8 zile de spitalizare şi 2.016,53 lei reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate persoanei vătămate P.C. în cele 4 zile de spitalizare.

Magistraţii au decis să menţină măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpatului, dispusă pe 03 decembrie 2018, la cererea părţii civile P.P..

Nemulţumit de sentinţă, inculpatul a formulat deja apel, astfel că dosarul va ajunge şi la Curtea de Apel Braşov. În seara de 10 noiembrie 2017, inculpatul discuta despre pământ cu amicii săi, când s-au luat la ceartă cu unul dintre ei (P.P.) şi, pe fondul consumului de alcool, l-a atacat cu maceta. În conflict a intervenit şi P.C., care este rudă cu victima, fiind la rândul său tăiat cu arma albă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button