Expres

Titularizarea profesorilor „reușiți fără loc”, deblocată parţial în ultima clipă

 

O inițiativă legislativă, care ar fi trebuit să vină în sprijinul profesorilor titularizabili, dar obligați să rămână suplinitori calificați, a reușit să compromită complet demersul. Inițiatorul își propunea să crească de la 6 la 10 ani perioada în care se pot titulariza profesorii care au luat  note mai mari de 7 la concurs. Curtea Constituțională a decis că aceasta era „o modalitate «paralelă» de accedere la calitatea de titular în învățământul preuniversitar”și a declarat neconstituționale ambele prevederi legale chiar înainte de momentul depunerii dosarelor. Şi site-ul Titularizare 2019, lansat la finele lui ianuarie, pe care erau publicate posturile vacante, este blocat.

Concret, articolul 253 din Legea Educației Naționale, nr. 1/2011, prevede că acei candidați care au obținut peste 7 la Titularizare ( concursul de ocupare a posturilor din învățământ), dar nu au ce catedră să ocupe pot folosi acest rezultat în următorii șase ani. S-a întâmplat frecvent, inclusiv la Brașov, ca nici notele peste 9 sau chiar de 10 să nu-i asigure candidatului titularizarea pe postul dorit, fiindcă acel post nu îndeplinea condițiile, nu era viabil cel puțin patru ani. Astfel, mulți au ocupat catedra ca suplinitori calificați – au încheiat un contract pe perioadă determinată de un an, sperând ca în anii următori, cu nota deja asigurată, să obțină și permanentizarea. S-a întâmplat la destul de frecvent să obțină chiar postul pe care îl ocupau ca suplinitori.  Decizia CCR a anulat această facilitate, în timp ce calendarul ministerului prevedea ca în perioada 2-4 aprilie cei îndreptățiți să depună dosarele. 

Pentru a debloca situația reată în urma excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolul 253 din Legea Educaţiei Naţionale, Executivul a adoptat, miercuri, o ordonanță de urgențo. „Este vorba de o OUG a cărui urgenţă se justifică de nevoia de a acoperi o decizie a CCR. Un domn deputat a lansat o iniţiativă legislativă prin care modifica unul din articolele prevăzute în legea 1 şi anume articolul 253 potrivit căruia cei care au trecut printr-un examen de titularizare şi au obţinut minim nota 7 ar putea să beneficieze de această notă şi în următorii 6 ani. Domnul deputat respectiv a prelungit până la 10 ani. Preşedintele a trimis iniţiativa legislativă devenită lege la CCR pentru verificare de constituţionalitate, iar curtea a decis anularea articolului şi din iniţiativa legislativă şi din legea, legea iniţială”, a declarat ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, la finalul şedinţei de Guvern, citată de Agerpres. „Ca urmare am rămas în plină mişcare de personal cu acest vid legislativ, am găsit o soluţie şi azi (nota red. – miercuri) a fost acceptată de guvern şi anume, cei care se află în situaţia să fi obţinut note peste 7 în ultimii 6 – 7 ani, de la legea 1 încoace, pot să folosească aceste rezultate în situaţia în care consiliul de administraţie al unităţii şcolare decide că poate să transforme contractul de muncă din contract pe durată determinată într-un contract egală cu viabilitatea postului didactic”, a completat ministrul Educaţiei. Ea a mai spus că între 2.000 şi 3.000 de profesori se află în situaţia respectivă. „Ca urmare considerăm că în felul acesta am rezolvat fără să încălcăm legea Curţii, pentru că asta nu înseamnă titularizare, dar înseamnă prelungirea contractului de muncă atât timp cât este postul viabil”, a conchis Andronescu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button