BRAȘOV – Zărnești. Accident de bicicletă, din cauza alcoolului
Un bărbat în vârstă de 66 de ani a cerut ajutor medical, ieri, după ce a suferit o căzătură, în timp ce se deplasa cu bicicleta, pe raza localităţii Zărneşti.
Echipajul medical care a preluat cazul i-a sesizat pe poliţiştii din localitate, în jurul orelor 19.30, cu privire la faptul că bărbatul cere îngrijiri de specialitate, întrucât a fost victima unui eveniment rutier.
„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul în cauză, în timp ce conducea o bicicletă pe str. Brazilor din orașul Zărnești, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, provocându-și leziuni corporale.
La testarea bărbatului din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0,69 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, ne-a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.