Un proiect de directivă ce ar urma să elimine dublul standard al produselor va fi adoptat de UE
Ambasadorii statelor membre reuniți în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți al Consiliului au aprobat, vineri, un acord obținut de Președinția Română și Parlamentul European cu privire la modificarea a patru directive ale UE care protejează interesele consumatorilor.
Proiectul modifică Directiva 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale, Directiva 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor, Directiva 93/13/CEE privind clauzele contractuale abuzive și Directiva 98/6/CE privind indicarea prețurilor. Proiectul de directivă şi o propunere privind acțiunile de reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor fac parte din pachetul „Noile avantaje pentru consumatori”, lansat de Comisie în 2017.
Textul asupra căruia s-a convenit prevede, printre altele, simplificarea şi armonizarea unor criterii utilizate pentru a determina nivelul sancțiunilor pentru încălcările legislației UE în materie de protecție a consumatorilor; dreptul la măsuri reparatorii individuale pentru consumatori atunci când aceștia sunt afectați de practicile comerciale neloiale, cum ar fi marketingul agresiv (cu condiția ca aceste măsuri să fie proporționale, eficace și să nu afecteze aplicarea altor măsuri reparatorii de care pot beneficia consumatorii în temeiul dreptului național sau al UE).
De asemenea, prevede sporirea transparenței tranzacțiilor online, protecția consumatorilor în ceea ce privește serviciile digitale „gratuite” (serviciile digitale pentru care consumatorii nu plătesc, dar furnizează date cu caracter personal, cum ar fi stocarea în cloud, conturile de pe platformele de comunicare socială și cele de poștă electronică) şi oferirea de informații clare în cazul unor reduceri de prețuri.
Totodată, prevede clarificări cu privire la modul în care statele membre ar trebui să abordeze practicile înșelătoare de comercializare a produselor „cu dublu standard de calitate”.
Dublul standard al produselor, practică înşelătoare
Țările Europei Centrale și de Est au fost cele care au cerut un set de reguli, în această privință, a dublului standard, considerând că o mare parte dintre ele au pe piață produse de calitate inferioară față de Europa de Vest.
Produsele trebuie să conțină aceleași ingrediente – cu câteva excepții, impuse de anumiți factori obiectivi și legitimi. Acești factori variază de la lipsa sezonieră a ingredientelor până la legislațiile naționale menite să reducă zahărul în produse alimentare și băuturi, de exemplu. Altfel, companiile vor avea interdicție să comercializeze produse cu caracteristici diferite sub același brand, pe piețe diferite.
Astfel, punerea pe piață a produselor cu dublu standard este considerată o practică comercială înșelătoare, iar pentru aceasta, companiile care o folosesc riscă amenzi de până la 4% din cifra de afaceri.
„Este foarte important pentru consumatorul european, indiferent de țara în care trăiește, să știe că produsele cu brand international pe care le folosește oriunde în Uniune sunt la fel. Acesta va fi efectul directivei, din punctul de vedere al produselor cu dublu-standard. Consider că, prin intermediul acestei propuneri legislative, drepturile consumatorilor vor fi mult mai bine protejate și că piața a avut nevoie de aceste prevederi”, a declarat Marius Pîrvu, Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
În urma examinării efectuate de experții juriști-lingviști, textul va fi adoptat de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene. Statele membre vor dispune de o perioadă de 24 luni de la data intrării în vigoare a directivei pentru a transpune dispozițiile acesteia în legislația națională.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.