BRAȘOV – FLAGRANT. Funcționar al Finanțelor Publice, acuzat de luare de mită!!!

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 14 martie 2019, a inculpatului Popa Dumitru, referent superior în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, așa cum s-a relatat, într-un comunicat, pe site-ul DNA.
Potrivit sursei citate, „în ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt. În cursul lunii martie 2019, cu ocazia unui control ce se desfășura la o societate comercială, inculpatul Popa Dumitru, în calitatea menționată mai sus, a pretins cu titlu de mită de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 1.000 de euro, în schimbul favorizării firmei respective, în sensul de a nu propune efectuarea unei inspecții fiscale privind activitatea desfășurată de agentul economic pe ultimii 5 ani. În acest context, la data de 14 martie 2019, inculpatul a primit în parcarea unui complex comercial de la omul de afaceri suma de 4.700 de lei, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”.
Între altele, DNA a menționat că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

