Sport

A murit Coutinho, omul alături de care Pele scria istorie

 

Fostul fotbalist Antonio Wilson Vieira Honorio, mai cunoscut drept „Coutinho”, a încetat din viață luni, la vârsta de 75 de ani, informează agenția spaniolă EFE.

„Cu profundă tristețe anunțăm decesul lui Antonio Wilson Vieira Honorio, eternul idol Coutinho, la vârsta de 75 de ani”, a scris Santos într-un comunicat dat publicitățîi. Coutinho, al treilea marcator din istoria clubului Paulista, cu 386 de goluri în 457 de partide, a decedat la domiciliul său. La Santos, el a format unul din cuplurile cele mai redutabile din istoria fotbalului alături de Pele, cu care a cucerit și titlul de campion mondial în Chile în 1962.

„Este o mare pierdere. Pasele dintre Pele și Coutinho s-au născut în Brazilia, dar au devenit mai cunoscute în toată lumea. Sunt sigur că într-o zi vom relua aceste pase în ceruri. Condoleanțele mele familiei”, a transmis Pele pe site-ul G1, referindu-se la buna sincronizare pe teren dintre cei doi. Născut pe 11 iunie 1943, la Piracicaba (statul Sao Paulo), Coutinho a cucerit în tricoul lui Santos cinci titluri de campion național, două Cupe Libertadores, două Cupe Intercontinentale și șase campionate Paulista, cel mai important turneu regional din țară. Conform familiei, Coutinho suferea de diabet și din cauza acestei boli îi fuseseră amputate trei degete de la piciorul stâng.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button