SUA își retrag diplomații din Venezuela
Statele Unite îşi vor retrage tot personalul diplomatic încă prezent în ambasada din Caracas, din cauza agravării crizei din Venezuela, a anunţat secretarul de stat Mike Pompeo. „Această decizie reflectă degradarea situaţiei în Venezuela şi constatarea că prezenţa personalului diplomatic în Ambasada SUA a devenit o constrângere asupra politicii americane”, a postat pe Twitter Pompeo.
La 23 ianuarie, preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro a anunţat ruperea relaţiilor diplomatice cu Statele Unite, care l-au recunoscut pe opozantul Juan Guaido preşedinte interimar al ţării, ordonând plecarea tuturor diplomaţilor. Dar, contestând legitimitatea lui Maduro, Washingtonul a refuzat să se supună. Cu toate acestea, la 24 ianuarie, Departamentul de Stat a rechemat întreg personalul american neesenţial şi familiile diplomaţilor, sfătuindu-i de asemenea pe toţi cetăţenii americani din Venezuela să părăsească ţara. Noi manifestaţii la apelul opoziţiei sunt prevăzute marţi în Venezuela, a cincea zi a unei pene uriaşe de curent ce a paralizat ţara, confruntată cu o profundă criză politică şi dificultăţi alimentare grave.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.