Miliardarul Bloomberg iese din cursa pentru Casa Albă
Miliardarul Michael Bloomberg, fostul primar al New York-ului care intenționa de mai multe luni să se implice în cursa pentru învestitură democrată pentru prezidențialele din 2020, a anunțat marți că renunță, în fața numărului mare de candidați deja în arena.
„Cred că l-aș învinge pe Donald Trump în alegerile naționale”, a afirmat în această declarație Michael Bloomberg, 77 de ani, clasat al nouălea cel mai bogat om din lume de revista Forbes.
„Măsor însă cu claritate și dificultatea de a obține învestitură democrată, deja foarte disputată, cu 14 candidați (printre care Bernie Sanders) care s-au anunțat până în prezent. Ar trebui să îmi petrec următorii doi ani vorbind despre ideile mele și despre ce am făcut, știind că poate nu voi obține niciodată învestitură democraților? Ori să îmi petrec următorii doi ani continuând munca pe care o desfășor și pe care o finanțez deja, despre care știu că poate produce rezultate veritabile, benefice pentru țară?”, a adăugat el, citat de AFP.
„Îmi dau seama că prefer mai degrabă să fac decât să vorbesc. Și am ajuns la concluzia că modalitatea cea mai bună pentru mine de a ajută țară este să îmi suflec mânecile și să continui să lucrez”, a mai spus el.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.