Expres

[ViDEO] BRAȘOV. Credincioșii creștini au donat 8.000 de lei pentru Spitalul de Copii

 

Octava de rugăciune 2019 s-a încheiat și a adunat în acest an circa 8.000 de lei pentru Spitalul Clinic de Copii Brașpv  Timp de opt zile, sute de credincioși creștini ce aparțin celor șapte confesiuni creștine istorice din Brașov s-au rugat împreună.  Este vorba despre Biserica Romano – Catolică, Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), Biserica Reformată, Biserica Evanghelică – Lutherană (maghiară), Biserica Evanghelică C.A. (germană) şi Biserica Unitariană. Biserica Ortodoxă nu s-a alăturat oficial, dar credincioșii ortodocși au luat parte la rugăciunile din fiecare seară (în perioada 18-25 ianuarie) și au făcut donații. Colecta a fost gestionată în acest an de Biserica Greco-Catolică, iar preotul Emil Moldoveanu ne-a explicat că în aceste zile se face centralizarea sumelor strânse în fiecare seară în biserici diferite din oraș, urmând ca banii să fie înmânați conducerii Spitalului Clinic de Copii Brașov. „S-au strâns peste 8.000 de lei, nu avem încă suma exactă și urmează să-I predăm managerului spitalului, să-I folosească așa cum crede de cuviință pentru copii. Ne-am orientat anul acesta spre Spitalul de Copii pentru că acolo sunt internați pacienți de toate confesiunile creștine”, a afirmat pr. Moldoveanu.

Citiți și:

BRAȘOV. Octava de rugăciune a ajuns la final, unitatea creștinilor trebuie păstrată


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button