Economic

Avertisment. România riscă să fie investigată de CE pentru acordarea de ajutoare de stat ilegale

 

România riscă să fie investigată de Comisia Europeană cu privire la faptul că încalcă directiva gazelor şi ar putea acorda ajutoare de stat ilegale consumatorilor industriali, prin prevederile OUG 114/2018, avertizează Deloitte şi ROPEPCA.

Recent, compania de consultanţă a realizat un studiu de impact asupra efectelor OUG 114/2018, comandat de Asociaţia Română a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA).

„Există un risc de ajutor de stat ilegal pentru plafonarea preţului la care consumatorii industriali achiziţionează gazele. Există riscul ca unele companii similare din alte ţări să facă plângeri şi să existe o investigaţie în acest sens. Nu ştiu cum a fost stabilit acest preţ de 68 de lei pe MWh, dar este semnificativ mai mic decât cotaţiile regionale”, a declarat Sorin Elisei, expert în cadrul Deloitte, într-o conferinţă de presă.

De altfel, un raport al Consiliului Concurenței recomanda încurajarea apariţiei de noi producători de gaze în piaţă, numai că această ordonanţă nu încurajează concurenţa.

OUG 114/2018 prevede plafonarea preţului de producţie internă al gazelor naturale la 68 de lei pe MWh şi o contribuţie de 2% din cifra de afaceri pentru companiile din energie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button