Lifestyle

Regizorul Luc Besson a scăpat de acuzațiile de viol

 

Parchetul din Paris a renunţat la ancheta privind acuzaţiile de viol formulate de o actriţă în vârstă de 30 de ani împotriva regizorului francez Luc Besson, au anunţat luni instituția şi avocatul cineastului, relatează Reuters şi AFP. Procurorii din Paris au deschis o anchetă în luna mai anul trecut în legătură cu o plângere depusă de actriţa şi fotomodelul Sand Van Roy care l-a acuzat pe regizorul francez că ar fi violat-o după ce s-a întâlnit cu el într-o cameră de hotel din capitala franceză. Besson a respins acuzaţiile. Cazul a fost clasat după ce „numeroasele investigaţii” nu au oferit suficiente date poliţiei judiciare să dovedească acuzaţiile formulate, se arată într-un comunicat al parchetului. Regizorul filmelor „Nikita” „Al cincilea element” sau „Taken” a salutat anunţul procurorilor, a declarat avocatul său, Thierry Marembert. „Luc Besson a luat act cu satisfacţie de decizia Procurorului Republicii de a clasa acuzaţiile formulate de Sand Van Roy, acuzaţii pe care el le-a negat întotdeauna. Decizia a fost luată după o anchetă foarte amănunţită condusă de poliţia judiciară, în care (Besson – n.r.) a cooperat pe deplin”, a spus Marembert într-un comunicat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button