Ovidiu Hațegan, blocat de VAR
Cel mai bine cotat arbitru român al momentului, Ovidiu Hațegan, a condus trei meciuri în faza grupelor Ligii Campionilor în acest sezon, Barcelona – Inter 2-0, Juventus – Manchester United 1-2 și ȚSKA Moscova – Real Madrid 1-0. Brigada condusă de el a avut prestații bune, astfel că românii așteptau să fie delegați și în fazele superioare ale competiției.
Însă, arădeanul a fost informat că nu va mai conduce meciuri din Liga Campionilor, întrucât din faza optimilor vor fi delegați doar cavaleri ai fluierului din țările în care a fost deja implementat sistemul VAR. În aceste condiții, Hațegan și brigada lui vor merge cel mai probabil la confruntări din „Europa League”.
„Sper ca şi în România să se implementeze sistemul VAR în viitorul foarte apropiat, pentru că o să reducă foarte mult greşelile mari ale noastre. Toţi tindem spre aşa ceva. În momentul în care termini meciul, toată lumea ştie fazele, doar tu eşti singurul care nu are posibilitatea aceasta. De ce să nu facem un pas înainte? Ăsta este viitorul în fotbal din punctul meu de vedere”, a menționat Hațegan conform GSP.
Despre posibilitatea ca arbitrajul video să fie introdus în Liga 1, secretarul general al LPF, Justin Ștefan, declara în urmă cu ceva vreme pentru GSP: „Am vorbit cu mai mulți sponsori și n-ar fi probleme cu sursele de finanțare. Am trimis către FRF caietul de sarcini pentru implementarea VAR. FIFA ne-a dat o listă cu condițiile de licențiere, cu firmele care pot să instaleze VAR, fiindcă trebuie să fie o societate licențiată FIFA. Da, vrem să avem arbitraj video în Liga 1 din sezonul 2019-2020! E un sistem bun pentru toată lumea, pentru corectitudinea competiției. Televiziunile din top 5 comercial au tot spațiul din prime-time vândut, singura șansă a unei societăți să mai prindă un loc la TV pentru publicitate e să cumpere spațiu pe panourile de pe marginea terenului, inserții grafice sau acest sistem VAR”.
„Cheltuielile privind tehnologia plasează costurile în jurul la 700.000 de euro pe an pentru implementare, doar pentru tehnologie, la care se adaugă costurile cu arbitrii care vor asigura asistenţa video. Pasul următor este ca noi să finalizăm dialogul pe care îl avem cu furnizorul numărul unu, care furnizează şi pentru Liga Campionilor, apoi să discutăm şi cu alţii. După aceea ar trebui să intrăm în dialog cu televiziunile, după care urmează partea de pregătire a arbitrilor care vor fi implicaţi, iar LPF să găsească componenta financiară pentru a acoperi aceste costuri. Din acel moment, în şase-opt luni FRF fi va fi gata pentru implementare”, spunea și șeful FRF, Răzvan Burleanu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.