INS. Preţurile produselor alimentare au fost mai mari cu 3,1% în luna decembrie
În luna decembrie 2018, preţurile produselor alimentare au crescut cu 3,1%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 3,8%, iar tarifele serviciilor s-au mărit cu 2,4%, comparativ cu luna decembrie 2017, potrivit datelor publicate în „Buletinul statistic de prețuri”, elaborat de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Cele mai mari scumpiri au fost consemnate, în această perioadă, la legume şi produse de morărit.
„În cadrul grupei de mărfuri alimentare, creşteri importante de preţuri s-au înregistrat pentru următoarele mărfuri: legume şi conserve de legume (+21,5%), produse de morărit şi panificaţie (+4,5%), peşte şi conserve din peşte (+3,2%), carne, preparate şi conserve din carne, lapte şi produse lactate, alte produse alimentare (+2,6%), miere de albine (+2,4%), băuturi alcoolice (+1,7%), cacao şi cafea (+1,1%), ulei, slănină, grăsimi (+0,7%)”, menţionează INS.
Scăderi de preţuri au fost observate la ouă, zahăr, fructe şi conserve din fructe.
Pe de altă parte, creşterea preţurilor la mărfurile nealimentare cu 3,8% a fost determinată de evoluţia preţurilor la energie electrică, gaze şi încălzire centrală (6,2%), tutun, ţigări (4,9%) şi combustibili (4,6%).
„Tarifele serviciilor au crescut în medie cu 2,4%, în principal pentru igienă şi cosmetică (+5,3%), îngrijire medicală, transport urban (+4%), transport interurban (+3,6%), apă, canal, salubritate, alte servicii cu caracter industrial (+3,2%), restaurante, cafenele, cantine (+3%), alte servicii, confecţionat şi reparat îmbrăcăminte şi încălţăminte (+2,7%), chirie (+2,6%)”, subliniază INS.
Creşteri de tarife sub media grupei s-au înregistrat la cinematografe, teatre, muzee, cheltuieli cu învăţământul şi turismul (2,3%), reparaţii auto, electronice şi lucrări foto (2,2%), poştă şi telecomunicaţii (0,7%).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.