Politic

S-a stabilit data pentru alegerile europarlamentare în 2019

 

Guvernul a stabilit oficial ziua de 26 mai 2019 pentru alegerile europarlamentare şi programul calendaristic. Astfel, cu 60 de zile înainte de ziua de referință, adică până la data de 28 martie 2019, ora 24.00, trebuie depuse şi înregistrate candidaturile.

De asemenea, au fost stabilite măsurile pentru buna organizare şi desfășurare a alegerilor pentru Parlamentul European din anul 2019. Printr-o Ordonanţă de Urgenţă sunt prevăzute reglementări cu privire la garantarea organizării în mod liber, corect și sigur a alegerilor europarlamentare din luna mai 2019, prin măsuri de prevenire și combatere a fraudelor electorale, prin asigurarea securităţii cibernetice şi a protecției datelor cu caracter personal prelucrate în context electoral, precum și prin consolidarea caracterului european, democratic şi eficient al alegerilor.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) şi Institutul Naţional de Statistică (INS), asigură implementarea și operaționalizarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV.

Selecția persoanelor care vor asigura operarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot şi de prevenire a votului ilegal în secțiile de votare, denumite operatori de calculator, se va realiza conform prevederilor în vigoare.

Detalii AICI


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button