Politic

BRAȘOV. Aviz pentru modernizarea a 3 străzi și construirea unor clădiri cu aproape 80 de apartamente

 

În Comisia de Circulație și Urbanism din cadrul Primăriei Brașov de săptămâna trecută a fost avizat studiul de fezabilitate întocmit de o firmă pentru modernizarea a trei străzi din spatele Benzinăriei Rompetrol de la Calea București. Este vorba despre străzile Aurel Marin, dr. Liviu Câmpeanu și Augustin Bunea.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a precizat că, după ce situația juridică a terenului va fi clarificată, se va trece la partea de licitare a proiectării și execuției. Conform planului urbanistic zonal, mai este prevăzută amenajarea unei noi străzi în zonă, care ar trebui să pornească din giratoriul de la Selgros, apoi pe lângă spălătoria auto și să ajungă în strada Aurel Marin cu continuare spre Poienelor. Dar, deocamdată, este vorba doar de un proiect în acest caz, întrucât terenul este privat.

O altă firmă a obținut avizul Comisiei pentru construcția pe strada Mihai Viteazu nr. 1 – 3, a unor clădiri în care vor fi amenajate 79 de apartamente. construcțiile vor fi realizate în trepte, cu regim de înălțime de trei până la șase etaje, dar și subsol. De asemenea, este prevăzută amenajarea unui nou loc de joacă și a 90 de locuri de parcare. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button