[ViDEO] BRAŞOV. 2018, an cu mii de intervenţii pentru echipajele de pompieri şi SMURD (VIDEO)
Gărzile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov au înregistrat 1.582 de misiuni, în cursul anului 2018, potrivit bilanţului întocmit de reprezentanţii instituţiei.
Dintre aceste intervenţii, 389 au fost pentru lichidarea incendiilor, iar 382 pentru asistenţa persoanelor. De asemenea, au fost înregistrate 147 de intervenţii pentru stoparea incendiilor de vegetaţie şi 188 de misiuni pentru limitarea efectelor inundaţiilor.
Cât priveşte activitatea SMURD, echipajele medicale au intervenit la 8.269 de cazuri de urgenţă. Întregul bilanţ va fi prezentat, astăzi, în cadrul şedinţei de Evaluare a activităţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov pe anul 2018.
Revenim cu informaţii!
foto – Facebook ISU Braşov
CITIŢI ŞI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.