Delicte

Tinere obligate să se prostitueze în Brașov, Galați, Iași și Focșani, dar și peste hotare

 

Trei persoane au fost reținute de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi, ieri, fiind acuzate că au exploatat, prin prostituție, patru tinere, dintre care două minore, atât pe teritoriul României (în municipiile Galaţi, Brașov, Iaşi și Focşani) cât şi pe teritoriul altor state europene (Spania, Italia, Danemarca, Marea Britanie).

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, sub supravegherea procurorilor DIICOT, au efectuat, ieri, trei percheziții, la domiciliile celor trei inculpați în caz, care au între 19 și 29 de ani.

„Cei în cauză ar fi recrutat, prin metoda «Loverboy», patru fete, două minore și două majore, iar prin constrângere psihică şi fizică, menținere în eroare și șantaj emoțional, supraveghere și controlul libertății de mișcare, le-ar fi exploatat sexual, beneficiind astfel de sumele de bani obţinute de victime în acest mod (peste 88.000 de lei şi peste 52.000 de euro)”, au explicat reprezentanții Poliției Române.

Activitatea infracțională s-ar fi desfășurat din decembrie 2015.

„Afacere” în familie

Procurorii DIICOT au detaliat cazul, susținând că inculpații sunt o femeie de 26 de ani, logodnicul ei în vârstă de 29 de ani și fratele ei de 19 ani, cu toții cu antecedente penale. În prezentul dosar, D.M.A., S.T. și D.C.A. sunt acuzați de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori în formă continuată şi trafic de persoane în formă continuată.

„S-a reţinut faptul că în perioada 2015 – 28.01.2019 (data efectuării percheziţiei domiciliare), în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cadrul grupului infracţional organizat, inculpaţii au recrutat prin metoda «Loverboy», transportat, transferat, adăpostit şi primit două victime minore, în vârstă de 16 şi respectiv 17 ani, precum şi pe două victime majore, pe care, prin constrângere psihică şi fizică, menţinere în eroare şi şantaj emoţional, supraveghere şi control a libertăţii de mişcare şi comunicare, le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei în diferite locaţii din Spania şi Marea Britanie, iar pe teritoriul României în locaţii închiriate pe raza municipiilor Galaţi, Iaşi, Braşov, Focşani, beneficiind de sumele de bani obţinute de victime în această modalitate (peste 88.000 RON şi peste 52.000 EUR)”. se arată într-un comunicat remis de DIICOT.

Inculpaţii au fost reținuți, pentru ca astăzi să fie prezentaţi la Tribunalul Galaţi cu propunere de arestare preventivă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button