Nicușor Stanciu, transferat la saudiți
Internaționalul român va pleca de la Sparta Praga, însă nu va ajunge la echipa lui Reghecampf din Emirate, așa cum fusese anunțat inițial, ci în Arabia Saudită. Al Ahli este formația dispusă să investească 10 milioane de euro în transferul mijlocașului în vârstă de 25 de ani, potrivit mai multor surse. Jucătorul a confirmat, cu o postare pe social media, că a plecat din cantonamentul Spartei și că este gata să semneze cu o nouă formație. La rândul lor, cehii au anunțat oficial că i-au permis lui Stanciu să părăsească locul în care echipa este în cantonament pentru a merge și a trata transferul la o echipă „din zona arabă”. Transferul acesta reprezintă o adevărată afacere pentru clubul din Praga, care l-a cumpărat pe român în urmă cu un an pentru „numai” 4 milioane de euro, de la Anderlecht Bruxelles. Trecerea în campionatul din Arabia Saudită îi va aduce lui Stanciu o creștere importantă a salariului, el urmând a primi în jur de un milion de dolari pe an la noua sa echipă. Va fi al doilea cel mai scump transfer din cariera lui Nicușor Stanciu, cel care în 2016 era cumpărat de Anderlecht cu 9,8 milioane de euro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.