Sport

FC Barcelona a cumpărat un mijlocaș cu 75 de milioane de euro

 

FC Barcelona a oficializat, miercuri, transferul mijlocașului olandez Frenkie de Jong de la Ajax Amsterdam. Acesta a semnat un contract valabil pe cinci sezoane si va ajunge la Barcelona din vara anului următor. FC Barcelona va plăti 75 de milioane de euro în schimbul fotbalistului în vârstă de 21 de ani. De asemenea, Ajax mai poate încasa incă 11 milioane de euro în funcție de randamentul lui de Jong și de rezultatele echipei. De Jong impresionează prin viziunea pe care o are asupra jocului și prin maturitate în pofida vârstei. El a mai fost dorit insistent în această iarnă și de PSG. Olandezul este văzut de presa din Spania drept un „hibrid între Sergio Busquets, Xavi și Iniesta”. De Jong va fi al 20-lea olandez din istoria Barcelonei și va purta o mare responsabilitate. Acesta îi urmează, printre alții, pe Johan Cruyff, Ronald Koeman, Phillip Cocu, Patrick Kluivert, Frank de Boer, Marc Overmars, Giovanni van Bronckhorst, Edgar Davids sau Mark van Bommel. Contractul său va fi valabil până la 30 iunie 2024.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button