112

BRAȘOV. Agresiune în Piața Sfatului! Doi tineri au fost bătuți crunt de doi bărbați

 

Doi tineri de 27 de ani, din municipiul Brașov, susțin că au fost agresați de doi bărbați, fiind loviți cu pumnii și cu picioarele, duminică dimineață, în timp ce se aflau în Piața Sfatului din oraș.

Secția 1 de Poliție Brașov a fost sesizată doar ieri după-masă cu privire la caz, la două zile după incident.

„La data de 15 ianuarie, în jurul orelor 16:00, Secția nr. 1 Poliție Brașov a fost sesizată cu privire la faptul că în dimineața de 13 ianuarie, în intervalul orar 05:20-05:40, doi tineri de 27 ani, din municipiul Brașov au fost agresați, fiind loviți cu pumnii și picioarele, de către doi bărbați, în timp ce se aflau în Piața Sfatului din municipiul Brașov. Din investigațiile efectuate, polițiștii au reușit identificarea autorilor agresiunii, aceștia fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea probării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale”, ne-a informat reprezentantul Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan, fiind întrebat cu privire la caz.

Totul a ieșit la iveală, după un anunț făcut pe Facebook, prin care se încerca găsirea unui anumit martor, care a intervenit în apărarea victimelor.

„Caut o persoană neidentificată care a intervenit într-o altercație duminică dimineața, la orele 05:30 în Piața Sfatului …Îți mulțumesc ca ai intervenit… Persoana căreia i-ai luat apărarea este in stare gravă în spital cu fața desfigurată….rolul tău este critic in soluționarea cazului …”, este mesajul care circula pe internet.

foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button