Economic

AFIR asigură rambursarea tuturor cheltuielilor eligibile efectuate prin PNDR 2020

 

Rambursarea cheltuielilor eligibile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) se realizează fără întreruperi atât pentru beneficiarii privaţi, cât şi pentru cei publici, conform procedurilor de lucru aprobate şi a legislaţiei în vigoare, a anunţat Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Prin urmare, cererile de plată depuse online la AFIR în vederea rambursării fondurilor europene, vor fi decontate de către instituţie, ulterior verificării şi autorizării acestora, urmând acelaşi flux procedural ca şi în anul anterior.

„Toate sumele necesare rambursării cheltuielilor efectuate de către beneficiari sunt în acest moment asigurate, banii fiind deja în conturile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Aşadar, agenţia este pregătită să proceseze în cel mai scurt timp solicitările de plată pe care le primeşte, condiţia fiind ca beneficiarii să respecte instrucţiunile de plată pe care le au la dispoziţie încă de la semnarea contractului”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.

De la sfârşitul anului 2018, depunerea şi autorizarea cererilor de plată se realizează online, prin intermediul modulului de plăţi, disponibil pe portalul www.afir.info. Procesul de simplificare procedurală şi de digitizare a actului administrativ, în relaţia cu solicitanţii de fonduri europene şi cu beneficiarii proiectelor finanţate prin PNDR 2020, va continua şi pe parcursul acestui an.

AFIR a decontat, până în prezent, pentru proiectele de investiţii, plăţi în valoare de 2,63 miliarde de euro, din care 934 milioane de euro pentru proiecte de utilitate publică şi 1,7 miliarde de euro pentru proiecte de investiţii în ferme, unităţi de procesare a produselor agricole şi pomicole, precum şi pentru investiţii non-agricole în mediul rural.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button