BRAŞOV – Făgăraş. Copil muşcat de un Labrador Retriever ţinut în lesă de stăpân
Un incident mai puţin obişnuit a avut loc, aseară, pe raza municipiului Făgăraş.
Proprietarul unui câine din rasa Labrador Retriever este cercetat de poliţişti, după ce patrupedul, aflat în lesă, a muşcat un copil care se apropiase de el, pentru a se juca.
„Polițiștii au constatat faptul că un minor în vârstă de 12 ani, din municipiul Făgăraș, în timp ce se afla în fața blocului, a fost mușcat de coapsa piciorului stâng de un câine, rasa Labrador Retriever. Acesta era ținut într-o lesă retractabilă de către proprietarul său, iar minorul a dorit să se joace cu patrupedul, moment în care câinele s-a năpustit asupra sa. Câinele este înregistrat, are carnet de sănătate și are efectuate toate vaccinurile”, a precizat reprezentantul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.
Copilul a fost transportat la spital, pentru a i se acorda îngrijiri medicale, iar poliţiştii au întocmit dosar penal pentru „neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia, a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane”, conform O.U.G. nr. 55/2002.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.