Delicte
BRAȘOV. Șofer fără permis, depistat cu 0,74 mg/l alcool în aerul expirat
Un bărbat de 35 de ani, din Șercaia, a fost depistat de polițiști, ieri după-amiază, în timp ce șofa sub influența băuturilor alcoolice și fără a deține permis de conducere. El a fost oprit pentru control pe DJ 131 P, în localitatea de domiciliu, conform subcomisarului Alina Maria Ivan.
La verificarea cu etilotestul a rezultat că bărbatul avea 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.