Expres

Parlamentari irakieni cer retragerea trupelor americane din ţară

 

Parlamentari irakieni profită de vizita-surpriză a preşedintelui american Donald Trump în Irak şi cer forţelor americane să părăsească ţara, relatează The Associated Press. Politicieni din ambele tabere politice irakiene, şiită şi sunnită, îndeamnă legislativul să expulzeze prin vot trupele americane. Aproximativ 5.000 de militari americani sunt staţionaţi în Irak în cadrul coaliţiei internaţionale împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI). Influenţa străină a devenit un subiect fierbinte în acest an, după ce predicatorul populist Moqtada al-Sadr a obţinut o victorie în alegerile legislative, în mai.
Trump a petrecut trei ore la o bază aeriană americană, împreună cu militari americani, în cursul vizitei sale, miercuri seara. El a ținut și un discurs de 20 de minute, adresat militarilor.
Nu mai suntem fraierii lumii, oameni buni! Suntem din nou o națiune respectată. Am spus de la bun început că misiunea noastră în Siria era aceea de a distruge bazele controlate de Statul Islamic. Acum opt ani, am mers acolo pentru trei luni și nu am mai plecat. Acum, facem lucrurile corect și le vom încheia”, a spus Donald Trump. Locatarul Casei Albe a părăsit Irakul fără să se întâlnească cu vreun lider irakian. Parlamentari irakieni au denunţat această vizită drept arogantă şi o încălcare a suveranităţii Irakului.

Sursa: News.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button