BRAȘOV. Corona a învins-o pe CSM Galați și e ca și calificată în finala Cupei României la hochei pe gheață
Corona Brașov este ca și calificată în finala Cupei României la hochei pe gheață după succesul reușit astăzi, 4-3 cu CSM Galați, în primul meci din grupa B a competiției care are loc la Miercurea Ciuc și Cârța.
„Lupii” au deschis scorul prin Carlson în minutul 4, însă după două minute Neznamov a restabilit egalitatea. În startul părții a doua, Baskov și Emelianenko au dus scorul la 3-1 pentru gălățeni, însă până la cea de-a doua pauza Petrov, Lidhammar și Peretiagin au marcat pentru Corona și au stabilit scorul final.
După acest succes, brașovenii se pot concentra deja pe finala de duminică, în condițiile în care din în grupă se vor mai duela cu Steaua București, mâine, de la ora 19.00, și cu ACSH Marton Aron Sândominic, vineri, de la ora 19.30, formații care nu pot pune probleme.
FOTO: Arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.